Colegiul Farmacistilor din Romania

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Decizia nr. 2/2006

Email

DECIZIA Nr. 2 /2006
a
BIROULUI EXECUTIV
al
Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România
Privind organizarea testării pentru obţinerea Avizului socio-profesional.
În temeiul art.55 din Legea nr. 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist şi a art.43 din Statutul Colegiului Farmaciştilor din România,
Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Farmaciştilor din România, întrunit în şedinţa din data de 3.02.2006,

DECIDE:


Art.1 Testarea farmaciştilor cu drept de liberă practică, în vederea eliberării Avizului socio-profesional, se organizează în data de 4.03.2006, la Facultatea de Farmacie din Bucureşti.
Art.2 Testarea va consta dintr-o probă orală, care va fi notată cu calificativele: „admis” sau „respins”.

Art.3 În baza tabelului cu rezultatele testării, Biroul Executiv al Consiliului Naţional va emite Avizele socio-profesionale.

Art.4 Cererile privind susţinerea testului, se avizează şi se depun la colegiul teritorial la care este înregistrat farmacistul.
Prin emiterea avizului, colegiul teritorial certifică faptul că titularul cererii este membru al colegiului respectiv şi că are plătită la zi cotizaţia.
Cererea se va întocmi şi aviza conform modelului prevăzut în Anexa nr.1 la prezenta decizie.
Art.5 Data limită până la care se pot face înscrieri pentru testare, este 24.02.2006 - ora 1600.
Depunerea cererilor de înscriere se poate face personal sau prin scrisoare recomandată expediată pe adresa colegiului teritorial la care este înscris farmacistul.
Cererile vor fi însoţite de dovada plăţii taxei de 100 lei RON.

Art.6 Colegiile teritoriale, în termen de trei zile de la data terminării înscrierilor, vor transmite către C. F.R., prin fax, lista centralizată cu farmaciştii din judeţul lor care s-au înscris la testare, precum şi o copie a ordinului de plată prin care au virat în contul Colegiului Farmaciştilor din România (cod IBAN: RO29 MIND 0102 5110 0070 8200, deschis la MIND BANK Sucursala Calea Griviţei; cod fiscal: 12131808) contravaloarea taxei de examinare.

Art.7 Tematica testării este următoarea:
a) Deontologia profesiei de farmacist;
b) Organizarea şi funcţionarea corpului profesional
;c) Regimul produselor medicamentoase de uz uman în ceea ce priveşte farmaciile;
d) Organizarea şi funcţionarea farmaciilor;
e) Regimul substanţelor toxice, al stupefiantelor şi precursorilor în farmacii.
Art.8 Bibliografia corespunzătoare tematicii prevăzute la art.7, este prevăzută în Anexa nr.2 la prezenta decizie.

Art.9 Se aprobă Regulamentul de desfăşurare a testării, Regulament prevăzut în Anexa nr.3 la prezenta decizie.

Art.10 Se aprobă următoarea comisie de examinare:
1. Prof. Dr. Farm. Dumitru LUPULIASA – PREŞEDINTE;
2. Farm. Pr. Elena POPESCU - SECRETAR;
3. doi reprezentanţi ai Facultăţii de Farmacie din Bucureşti;
4. un reprezentant al Facultăţii de Farmacie din Iaşi – dacă este cazul.
Art.11 Prezenta decizie se comunică, spre afişare, colegiilor teritoriale şi se publică pe site-ul Colegiului Farmaciştilor din România.

Art.12 Colegiile teritoriale vor afişa prezenta decizie la sediul colegiului, întocmind în acest sens un Proces-verbal semnat de preşedinte, secretar şi un membru al consiliului colegiului teritorial.

P R E Ş E D I N T E L E
COLEGIULUI FARMACIŞTILOR DIN ROMÂNIA
Prof. univ. dr. farm. DUMITRU LUPULIASA


Bucureşti, 3 februarie 2006

ANEXA nr.1

AVIZARE :
Colegiul Farmaciştilor din judeţul …………………
Nr…….../………………………….

Semnătură Preşedinte
…………………….

Ştampila


D O M N U L E  P R E Ş E D I N T E,

Subsemnatul/a farm. …………………………………. cu domiciliul în ……………………………, str……………….., nr. ……., bl. ……, et. ….., ap. ….., sectorul/judeţul ……………………, absolvent al Facultăţii de Farmacie din ………………….., promoţia …………………, cu diploma de absolvire seria …………, nr ………………….. şi posesor al Autorizaţiei de liberă practică/Certificatului de membru al Colegiului Farmaciştilor din România seria …………., nr. ……………………, solicit înscrierea la testarea care va avea loc în data de 4.03.2006, la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, pentru obţinerea Avizului socio-profesional necesar ocupării funcţiei de farmacist şef de farmacie.
Menţionez că sunt înregistrat/ă la Colegiul Farmaciştilor din judeţul …………………….
Taxa de examinare am achitat-o prin …………………………. Anexez dovada achitării taxei, respectiv …………………………

Data ………………………                                                                                    Semnătura



ANEXA nr.2

BIBLIOGRAFIE

1. Codul Deontologic al farmacistului;

2. Legea nr. 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România; Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 578 din 30/06/2004;

3. O.U.G. nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 508 din 20/10/1999;

4. Legea nr. 336/2002 pentru aprobarea O.U.G. 152/2004, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 418 din 17/06/2002;

5. Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 03/08/2000;

6. Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aprobat prin H.G. nr. 1359/2000 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 29/01/2001;

7. Lista cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman şi veterinar care conţin substanţe ce intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, aprobată prinO.M.S. nr. 251/2002 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 572 din 02/08/2002;

8. O.M.S. nr. 848/2003 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei, al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi al ministrului industriei şi resurselor nr. 251/240/292/2002 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele farmaceutice de uz uman şi veterinar care conţin substanţe ce intră sub incidenţa Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 775 din 05/11/2003;

9. Legea nr.73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante, publicată în Buletinul Oficial nr.154 din 29/12/1969;

10. Instrucţiuni nr. 103/1970 pentru executarea prevederilor Legii nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante, publicate în Buletinul Oficial nr. 38 din 25/04/1970;

11. O.M.S. nr. 189/2002 privind completarea art. 62 din Instrucţiunile nr. 103/1970 pentru executarea prevederilor Legii nr. 73/1969 privind regimul produselor şi al substanţelor stupefiante Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 213 din 28/03/2002;

12. Legea nr.300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.409 din 13/06/2002;

13. Regulamentul de aplicare a Legii nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor, aprobat prin H.G. nr. 1121/2002 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 23/10/2002

14. Normele privind înfiinţarea unităţilor farmaceutice, precum şi a condiţiilor de organizare şi funcţionare a acestora, aprobate prin O.M.S.F. nr. 626/2001 şi publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 629 din 08/10/2001;

15. O.M.S nr. 1199/2004 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea şi autorizarea unităţilor farmaceutice, precum şi a Condiţiilor de organizare şi funcţionare a acestora, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 904 din 05/10/2004;

16. Normele tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale aprobate prin O.M.S. 219/2002 publicat în Monitorul Oficial nr.386 Partea I din 06/06/2002 şi modificat prin O.M.S. nr. 997/2004 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 771 din 23/08/2004, respectiv O.M.S. 1029/2004 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 853 din 17/09/2004;

17. Reglementările privind clasificarea pentru eliberarea produselor medicamentoase de uz uman aprobate prin O.M.S. nr. 679/2003 şi publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 556 din 01/08/2003;

18. O.M.S. nr. 95/2003 pentru aprobarea Hotărârii Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale a Medicamentului nr. 7 din 17 ianuarie 2003 referitoare la modificarea încadrării unor preparate farmaceutice în categoria Separanda sau Venena, din Farmacopeea Română, ediţia a X-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 149 din 07/03/2003;

19. Legea nr. 263/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 899 din 07/10/2005.

ANEXA nr.3

R E G U L A M E N T
privind desfăşurarea testării pentru obţinerea Avizului socio-profesional

Art.1 Cererile privind înscrierea candidaţilor se vor înregistra la secretariatul colegiului teritorial, numai dacă au în conţinutul lor elementele din modelul de cerere prevăzut în Anexa nr.1 şi au anexată dovada achitării taxei.
Data limită pentru depunerea cererilor este 24.02.2006 - ora 1600 .

Art.2 Înregistrarea cererilor se va face în ordine cronologică, într-un registru numerotat, şnuruit şi sigilat cu ştampila colegiului teritorial.

Art.3 În ziua în care se vor termina înscrierile, la ora 1600, Registrul de înregistrare a cererilor va fi închis sub semnătura Preşedintelui Comisiei de Avizări - Acreditări şi a Secretarului colegiului teritorial. În termen de trei zile de la terminarea înscrierilor, respectiv până în data de 27.02.2006, colegiile teritoriale vor comunica, de urgenţă, prin fax, listele cu farmaciştii din judeţul lor înscrişi la testare.

Art.4 Secretariatul Colegiului Farmaciştilor din România va întocmi, în ordine alfabetică, listele cu farmaciştii înscrişi la susţinerea testului de obţinere a Avizului socio-profesional, pe baza listelor primite de la colegiile teritoriale.

Art.5 Listele prevăzute la art.4 vor fi comunicate în timp util comisiei prevăzută la art.10 din decizia Biroului Executiv, pentru repartizarea candidaţilor pe săli şi ore de examinare.

Art.6 Testarea va consta dintr-o probă orală, care va fi notată cu calificativele: „admis” sau „respins”.
Accesul candidaţilor în săli se va face numai pe bază de buletin, carte de identitate sau paşaport – după caz.

Art.7 Catalogul final va fi predat de către Preşedintele comisiei, Biroului Executiv al Consiliului Naţional, în vederea emiterii Avizelor socio-profesionale.

Art.8 În termen de maxim 24 de ore de la întocmirea catalogului final, rezultatele testării vor fi comunicate la sediile colegiilor teritoriale ale Colegiului Farmaciştilor din România, spre afişare. Preşedintele şi secretarul colegiului teritorial vor întocmi un Proces-verbal cu privire la afişarea rezultatelor testării la sediul colegiului local.

Art.9 În termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor, se poate depune contestaţie la sediul Colegiului Farmaciştilor din România.
Contestaţiile se vor soluţiona de către plenul Comisiei.

Art.10 Toate documentele testării se vor arhiva şi păstra la sediul Colegiului Farmaciştilor din România, cel puţin 3 luni de la data întocmirii lor.