Colegiul Farmaciştilor din România, agenţia de monitorizare a presei Media Kompass, şi compania de vânzări Houston NPA lansează, începând cu data de 01,08.2009, raportul zilnic de monitorizare a presei destinat farmacistilor.
Acesta va fi expediat GRATUIT, prin e-mail, tuturor specialiştilor din domeniu care completează talonul de abonament de mai jos.
Ce reprezintă monitorizarea oferită de noi?
În urma abonării, veti primi, zilnic, de luni până vineri, un raport electronic ce conţine rezumatele celor mai importante teme dezbătute în presă, relevante pentru Dumneavoastră şi pentru activitatea profesională. Pentru a citi articolele în întregime, nu va trebui decât să accesaţi un link din raport, care vă va direcţiona pe pagina respectivă a publicaţiei. Astfel, fără a pierde timpul căutând pe internet, veţi avea acces, într-o manieră structurată, pe capitole de interes, către tot ce s-a scris în aceeaşi zi privitor la un anumit subiect.
Accesul GRATUIT la informaţie vă oferă un set de instrumente extrem de importante în activitatea pe care o derulaţi. Veţi avea putea consulta, în cursul dimineţii, temele dezbătute cu privire la preţurile medicamentelor, la activitatea farmaciilor, la reglementările din domeniu, la problemele sistemului, la noile produse lansate pe piaţă, etc.
Utilitatea facilitării informării specialiştilor din domeniu este uşor de demonstrat. Aceasta aduce avantaje clare atât clasei profesionale şi unităţilor farmaceutice, cât şi Clienţilor finali, pacienţilor. Informarea clădeşte cunoaşterea şi puterea, dar şi calitatea serviciilor.
Pentru abonare, puteţi completa formularul atasat .



