Colegiul Farmacistilor din Romania

Către,

CONSILIUL CONCURENŢEI
In atentia Domnului Presedinte Bogdan Chiritoiu

Stimate Domnule Presedinte,

Nr. 255 / 18.11.2009

Având în vedere dispoziţiile din  dreptul intern: art. 2 alin.1 lit. b), art. 3, art.6, art.9 şi art.34 din Legea 21/1996 a concurenţei vă rugăm să dispuneţi începerea unei investigaţii cu privire la modul în care statul, prin instituţiile sale, intervine în mod nepermis în operaţii de piaţă profitând de poziţia dominantă pe care o are pe piaţa serviciilor medicale.

În particular, înţelegem să criticăm H.G. 1088/2009 pentru modificarea şi completarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.714/2008. Potrivit acestei hotărâri, termenul în care urmează să fie plătite serviciile farmaceutice a fost mărit la 180 de zile pentru medicamentele compensate si gratuite, respectiv 90 de zile pentru medicamentele eliberate în cadrul unor programe naţionale. Trebuie arătat că la aceste termene de plată, nepermis de mari ,se adaugă încă 30 de zile ,termenul în care casele de asigurări, potrivit alin.6 a art.99, trebuie să facă validarea facturii pentru acceptarea la plată.

În aceste condiţii, o farmacie nu poate spera să-şi recupereze creanţa pe care o are la casele de asigurări de sănătate mai devreme de 210 zile, respectiv 120zile  pentru medicamentele eliberate pe programele naţionale.

Aceste termene de plată de 7 LUNI, respectiv 4 LUNI sunt RUINĂTOARE pentru agenţii economici, fiind totodată termene care  nu sunt acceptate între agenţii economici în condiţii de piaţă libera  şi de liberă concurenţă, respectiv libertate contractuală.

În opinia noastră, statul profită, pe de o parte,:

1. I. de calitatea de autoritate publică ,pe care o are şi o exercită atunci când emite acte normative care reglementează raporturile juridice ce se nasc din contractele încheiate cu farmaciile;

iar pe de altă parte,

1. II. de calitatea de unic cumpărător al serviciilor farmaceutice în cadrul sistemului de asigurări de sănătate, avand poziţie de monopson.

Avem convingerea fermă că orice alt agent economic, dacă ar fi acţionat aşa cum acţionează casele de asigurări de sanatate  în relaţiile cu farmaciile, ar fi fost sancţionat drastic de Consiliul Concurenţei.

Potrivit legislaţiei româneşti, OUG 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierilor la plată rezultate din contractele comerciale, dar şi legislatiei europene, a se vedea Directiva 35/2000, privind combaterea întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale, autorităţile publice care cumpără bunuri sau servicii de la agenţii economici încheie tranzacţii comerciale şi au obligaţia de a fi tratate şi de a se comporta ca un agent economic.

În opinia noastră, dar şi a Comisiei Europene, această practică a autorităţilor de a profita de poziţia pe care o au  în detrimentul agenţilor economici este nepermisă şi trebuie de urgenţă interzisă şi sancţionată pentru că:

1. întreprinderile, în special cele mici şi mijlocii, se confruntă cu mari greutăţi administrative şi financiare ca rezultat al termenelor îndelungate de plată şi a întârzierii efectuării plăţilor. Mai mult, aceste probleme sunt o cauză majoră a insolvenţei care ameninţă supravieţuirea întreprinderilor şi duc la pierderea a numeroase locuri de muncă;
2. termenele mari de plată şi întârzierea mult peste practica normală dintre agenţii economici constituie un puternic obstacol în calea unei bune funcţionări a pieţei interne, atât a României cât şi a Uniunii Europene;
3. întârzierea efectuării plăţilor de către autorităţi constituie o încălcare a contractului, practică ce a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru acestea, cu atât mai mult cu cât contractele nu prevăd clauze care să reglementeze dobânzi sau penalităţi şi care  nici nu sunt acceptate;
4. contractele dintre casele de asigurări şi furnizorii sunt contracte tipice de adeziune, pe care agenţii economici le semnează fără a avea vreun drept de a negocia ceva. În raporturile cu autoritatea publică, libertatea contractuală a agentului economic este desfiinţată acesta neavând practic nici o posibilitate de negociere;
5. întârzierile la plată, inclusiv prin neacceptarea facturilor (pentru ca acestea să nu devină eligibile si scadente) au devenit o practică curentă a caselor de asigurări de sanatate şi, mai grav, acestea nu au făcut nimic în direcţia ameliorării situaţiei, ci au profitat din ce în ce mai mult de poziţia pe care o au;
6. termenele mari de plată şi întârzierile frecvente a plăţilor serveşte autorităţilor publice pentru a acoperi, pe cheltuiala agenţilor economici, proasta lor funcţionare, sau lipsa de resurse financiare, intrucât este de notorietate faptul că acestea contractează servicii care depăsesc cu mult resursele financiare;
7. comportamentul abuziv al autorităţilor publice rezultă la o simplă analiză şi din compararea regimului pe care îl impun atunci când ele sunt în pozitie de creditori, când ele au de încasat, contribuţii, amenzi, penalităţi etc , pentru care nu fac nici un fel de rabat ;
8. agenţii economici nu au la ora actuală mijloace juridice ori procedurale efective, reale şi eficiente de recuperare a pagubelor şi a prejudiciilor pe care le înregistrează ca urmare a unor termene de plată uriaşe;
9. există în acest moment o totală lipsă de predictibilitate şi o nesiguranţă de neimaginat în rândurile agenţilor economici, fapt care pune farmaciile în situaţia de a nu-şi putea previziona funcţionarea;

10.  datorita faptului că 70-80% din cifra de afaceri a farmaciilor este dată de contractul cu sistemul de asigurări de sanatate, acestea sunt în imposibilitate să plătească impozitele si TVA-ul (inclusiv contribuţiile la fondul de asigurări sociale de sănătate), salariile, precum si costurile de functionare, in situatia lipsei acute de numerar din farmacie, cauzata de termenele de plata de peste jumatate de an;

11.  şi ca totul să fie şi mai ameţitor, desi statul nu plăteşte, iar pe cale de consecinţă,  farmaciile nu au cum să plătească impozitele, TVA-ul şi fondul de asigurări de sănătate, ele nu vor putea sa reinnoiasca contractele cu sistemul de asigurări de sănătate, întrucât plata la zi a fondului de asigurări de sănătate este o condiţie obligatorie a încheierii contractului.

Nu credem că această situaţie poate fi tolerată, nu credem că este bine pentru societatea românească să admită şi să permită menţinerea unor astfel de raporturi juridice. Ele nu sunt sănătoase nici din punct de vedere economic, întrucât generează abuzuri, încurajează lipsa de eficienţă, proasta gestionare a banului public şi nici din punct de vedere moral sau etic.

Principala „apărare”, pe care de fiecare dată autorităţile publice au invocat-o ,a fost clădită pe argumentaţia că:

1. sănătate reprezintă o prioritate,
2. banii cu care statul plăteşte sunt bani publici;
3. dreptul asiguratului la servicii medicale nu poate fi încălcat şi că trebuie asigurat în permanenţă necesarul de medicamente.

Această apărare în sine este corectă atât vreme cât este privită izolat şi scoasă din contextul general. La o analiză atentă, având în vedere poziţia constantă a Comisiei Europene şi practica instanţelor europene de justiţie concluziile sunt altele:

1. o decizie luată de către state trebuie să răspundă criteriilor de i) creştere economică; ii) creştere a numărului locurilor de muncă. Dacă deciziile nu răspund acestor cerinţe, atunci acea decizie nu este corectă şi încalcă dispoziţiile Tratatului şi ale principiilor funcţionării corecte a economiei şi liberei concurenţe. Aşa cum am mai arătat, aceste termene mari de plată sunt ruinătoare pentru agenţii economici, asa cum s-a intamplat şi in cazul altor decizii neconcurenţiale şi abuzive luate de autorităţile romane, precum îngheţarea preţurilor la medicamente pe o durata de peste un an, fără nici o motivaţie obiectivă, situatie in care agenţii economici au înregistrat pierderi însemnate şi s-a redus drastic numărul locurilor de muncă din sectorul farmaceutic;
2. chiar dacă banii cu care se plătesc bunurile şi serviciile sunt bani publici, autoritatea publică care îi administrează trebuie să se comporte ca un agent economic si nu trebuie, dată fiind poziţia pe care o are, să distorsioneze funcţionarea pieţei. În opinia noastră şi în conformitate cu practica europeană, de esenţă nu este natura banilor cu care se face plata, ci poziţia pe care o are autoritatea publică, respectiv de cumpărător de bunuri şi servicii. De altfel şi legislaţia naţională precum şi cea europeană statuează clar şi expres calitatea de „agent economic” şi „tranzacţie comercială” a autorităţii şi a contractului de achiziţie de bunuri sau servicii;
3. garantarea dreptului la sănătate a asiguratului nu trebuie să fie făcută cu costuri suplimentare a agenţilor economici. Nu aceştia trebuie să suporte lipsa resursei financiare ori a lichidităţilor. În măsura în care Consiliul Concurenţei va efectua investigaţia va constata că în realitate se angajează cheltuieli peste puterea financiară a sistemului. Casele de asigurări cumpără mai multe servicii medicale şi farmaceutice decât pot plăti în termene normale şi corecte de plată.

Mai mult, nesancţionarea acestor practici a avut ca efect: i) scăderea creşterii economice, ii) scăderea numărului locurilor de muncă; iii) diminuarea veniturilor agenţilor economici şi a angajaţilor şi, în mod evident şi controlabil, pe cale de consecinţă, diminuarea fondului de asigurări de sănătate. Este o dovadă în plus că astfel de decizii nu folosesc, pe termen mediu şi lung, nici măcar asiguraţilor. În realitate se poate constata că tocmai cei care sunt puşi să apere dreptul asiguratului ,prin astfel de decizii îi pun în pericol acest drept. Termenele lungi de plată, de 7 LUNI, ruinează agenţi economici, duc la desfiinţarea unor locuri de muncă, scad sumele din sectorul de sănătate ,pe care statul le poate colecta şi atribui.

În plus, la situaţia inechitabilă în care se găsesc farmaciile se mai adaugă şi imposibilitatea acestora de a invoca „excepţio non adimpleti contractus” atunci când casele nu plătesc ,pentru că potrivit art.96 lit.(m) din Contractul-Cadru, sub sancţiunea rezilierii contractului, farmaciile sunt obligate să elibereze medicamente atunci când o persoană prezintă o reţetă. Invocarea excepţiei de neexecutare a contractului este o practică curentă în tranzacţiile comerciale şi constă în dreptul unui partener contractual de a refuza executarea propriei obligaţii atâta vreme cât cealaltă parte nu şi-a executat obligaţie sa principală.

În concluzie, este evident că statul prin instituţiile sale abuzează într-un mod nepermis şi sancţionabil de poziţia sa, creind raporturi juridice inechitabile ,atat între el şi agenţii economici prin actele normative pe care le adoptă, cat şi prin modul în care decurge în fapt executarea contractelor în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Faţă de toate cele mai sus arătate, cu atât mai rapidă şi mai energică trebuie să fie intervenţia Consiliului Concurenţei, cu cât România, asemeni multor altor state, se confruntă cu o puternică recesiune economică. Considerăm că este de datoria Consiliului Concurenţei să îşi asume responsabilitatea de garant al unui mediu economic sănătos şi că este în interesul tuturor, inclusiv al guvernanţilor, ca mediul economic să aibă la bază reguli sănătoase şi juste.

PRESEDINTE                                                                       VICEPRESEDINTE

Prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa                                          Farm. pr. Elena Clara Popescu