Noutati
COMUNICAT DE PRESĂ
Data: 14/07/2016

Bucureşti, 14.07.2016

Colegiul Farmaciştilor din România a luat cunoştiinţă de materialul transmis online, de către medicalmanager.ro, portal de stiri aparţinând firmei “Oameni şi Companii”, cu titlul “Dr. Radu Agrosoaie, medic specialist în Boli Infecţioase, propune Ministrului Sănătăţii realizarea “clientului misterios “ în farmacii pentru a verifica eliberarea antibioticelor fără reţetă.” (http://www.medicalmanager.ro/articol.php?id=20683)

Domnul doctor Radu Agrosoaie - medic specialist în Boli Infecţioase, doctorand al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, afirmă în materialul său, că farmaciştii din România, eliberează antibiotice pacienţilor în lipsa prescripţiei medicale, făcând vorbire mai apoi, despre automedicaţia din ţara noastră, rezistentă la antibiotice, infecţiile nozocomiale, ca şi de eludarea vizitelor la medici, de către pacienţi, ducând astfel în mod insidios vina asupra farmaciştilor.
Dorim să ne manifestăm dezaprobarea faţă de astfel de afirmaţii care aduc grave prejudicii de imagine farmaciştilor, ca profesionişti ai sănătăţii, în imaginea societăţii româneşti.
Facem cunoscut faptul că, eliberarea antibioticelor se face doar pe bază de prescripţie medicală, exceptând doza de urgenţă! Doza de urgenţă, pentru orice medicament şi nu numai pentru antibiotice, potrivit reglementarilor în vigoare, poate fi eliberată de către farmacist, fără prescripţie medicală, pentru 48 de ore! Aceste reglementari sunt respectate de către farmaciştii noştri, iar dacă există cazuri izolate când nu s-au respectat aceste prevederi, avem rugămintea să ne fie semnalate, atât la nivelul conducerilor Colegiilor teritoriale, cât şi la nivelul Colegiului Naţional, pentru a putea lua măsuri în cadrul Comisiilor de disciplină. Este extrem de periculos să fie aruncată o anatemă peste întreaga breaslă, când este foarte limpede că dacă există astfel de situaţii, nu sunt decât cazuri izolate!
Îl invit pe dl. dr. Radu Agrosoaie, să formuleze o intervenţie reparatorie, şi îl aşteptăm la sediul Colegiului Farmaciştilor din România, pentru a proba concret cele susţinute în material.

Facem cunoscut tuturor celor care intenţionează să aibă orice fel de iniţiative ce vizează activitatea farmaciştilor din România, ca aceste propuneri, proiecte, etc., trebuie să ne fie adresate într-o primă instanţă nouă, Biroului Executiv al Colegiului Farmaciştilor din România!
Aşteptăm scuzele dlui dr. Agrosoaie, care a omis în demersurile sale asociaţia profesională a farmaciştilor, poate din graba tinereţii, şi a lansat o propunere virtuala dlui Ministru al Sănătăţii, într-un flux de ştiri online, cu o chestiune atât de sensibilă şi nefondată, acuzând în corpore breasla farmaciştilor!
Nu în ultimul rând, considerăm că orice portal de ştiri, trust media, fie el online, print, sau audio-video, are menirea de a-şi verifica sursele şi colaboratorii şi de a tria cu profesionalism materialele. Într-o primă fază, acest material transmis de medicalmanager.ro a apărut fără indicarea sursei şi/sau a autorului, în urma demersurilor noastre s-a postat ulterior asumarea acestui material de către autor!

“Sunt mâhnit ca un coleg de-al meu, medic, alege mediul online pentru a lansa nişte acuze ce pătează nejustificat halatul alb al farmaciştilor, în loc să stabilească o întâlnire, sau un dialog pe orice cale de comunicare ar fi dorit, cu mine, în calitate de Preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România pentru a-şi lămuri o parte din lucrurile neînţelese din sectorul nostru, al farmaciştilor. Sunt dator să intervin, să apăr munca şi profesionalismul colegilor mei de breaslă, farmaciştii, şi am convingerea că domnul doctor va aduce reparaţia morală tututor celor 20.000 de farmacişti! Asigurăm societatea civilă de întregul profesionalism al farmaciştilor, de dăruirea cu care îşi exercită profesia, de respectarea jurământului depus şi al codului deontologic şi profesional, care face posibil să vorbim despre farmacişti ca fiind un corp de elită în sănătate, alături de colegii lor, medicii!” – Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Colegiul Farmaciştilor din România
-a fost înfiinţat prin Legea nr. 81/1997 privind exercitarea profesiei de farmacist. În prezent, organizarea şi funcţionarea C.F.R. este reglementată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare. Conform Titlului XIV, Capitolul 3 din Legea nr. 95 din 21 aprilie 2006, Colegiul Farmaciştilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberală, de practică publică autorizată; are autonomie instituţională în domeniul său de competenţă, normativ şi jurisdicţional profesional.
Colegiul Farmaciştilor din România reprezintă, în momentul de faţă, peste 19.500 de membrii, farmacişti care îşi exercită profesia pe teritoriul României.
NOUTATI
14
DEC