Noutati
Chestionar privind serviciile farmaceutice
Data: 01/10/2018


Dragi colegi,

De-a lungul timpului, având în vedere impactul asupra îmbunătățirii stării de sănătate publică și individuală a pacientului, farmaciștii din întreaga lume au dezvoltat diferite servicii conexe medicamentului, printre care servicii privind consilierea pacienților, distincte pentru bolnavii cronici și acuți, precum și specifice pentru anumite boli cu incidență mare în cadrul populației, servicii de educare a populației sau de prevenție.

În România, farmacistul oferă deja o parte din aceste servicii, însă fără ca acestea să fie recunoscute formal sau remunerate. Nici rolul pe care farmacistul îl îndeplinește sau îl poate avea în sistemul de sănătate nu este conturat în legislație sau în percepția populației.

La nivelul Colegiului Farmaciștilor din România, împreună cu Federația Patronatelor Farmaceutice din România (Ethica), dorim să pornim demersurile în vederea recunoașterii formale a serviciilor farmaceutice în România.

Pentru ca acestea să fie cât mai concrete și să reflecte cu adevărat opinia voastră, a farmaciștilor care exercitați profesia în România, vă rugăm să răspundeți chestionarului propus de noi, accesând următorul link: https://goo.gl/forms/EIkGgoul5Ge6YEzH2, până în data de 1 noiembrie 2018.

Vă mulțumim.
NOUTATI
20
MAY
23
APR