Noutati
Farmacistii solicita demisia directorului Directiei Politica Medicamentului
pentru declaratii iresponsabile si neindeplinirea atributiilor de serviciu
Data: 06/09/2017

În urma declarațiilor făcute de reprezentanți ai Ministerului Sănătății în cadrul dezbaterii publice organizate pe 4 septembrie 2017, Colegiul Farmaciștilor din România solicită public demisia directorului Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătății pentru declarații iresponsabile care afectează buna funcționare a farmaciilor, precum și pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în supravegherea și controlul activității unităților farmaceutice.

Doamna director Farm. Monica Lazăr a declarat în cadrul dezbaterii publice că farmaciile actuale sunt „o bombă”, încercând să justifice modificări inoportune ale Legii Farmaciei și a Normelor metodologice de aplicare, modificări care, de altfel, au fost făcute fără a consulta pe cei pe care îi vizează direct: farmaciștii.

Solicităm dnei director să își retragă public declarațiile iresponsabile făcute, declarații care nu fac altceva decât să decredibilizeze activitatea unor instituții medicale, unitățile farmaceutice, care se află la un standard de calitate foarte ridicat în ceea ce privește organizarea și funcționarea lor. Aceste standarde care asigură servicii de calitate pacienților nostri sunt asigurate prin investiții private pe care le-am făcut de-a lungul anilor, de la organizarea spațiului, la proceduri de lucru și sisteme informatice impecabile. Mai mult, toate farmaciile care în prezent sunt operaționale pe teritoriul României au fost autorizate de direcția condusă chiar de către dna. Monica Lazăr.

În condițiile în care dna director are cunoștință de existența unor farmacii pe care le consideră „o bombă”, în loc să generalizeze situația asupra tututor farmaciilor, îi solicităm să facă publice aceste cazuri și să ia măsuri de urgență pentru închiderea sau conformarea lor la reglementările în vigoare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea pacienților. Îi reamintim, de asemenea, că este responsabilitatea directă a dumneaei să supravegheze, să monitorizeze și să controleze buna organizare și funcționare a farmaciilor, iar dacă astfel de cazuri există, acest lucru este o dovadă clară a neîndeplinirii atribuțiilor de seviciu.

În consecință, ca organism profesional independent, cu atribuții reglementate de lege în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de farmacist, Colegiul Farmaciștilor din România solicită explicații publice pentru declarațiile iresponsabile ale directorului Direcției Politica Medicamentului și demisia acestuia pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu în supravegherea și controlul activității farmaceutice.
NOUTATI
14
DEC