Codul de transparenta ARPIM, Comunicare catre farmacisti


  

În ultimii ani,  opinia publică manifestă un interes crescut privind interacţiunile dintre producătorii de medicamente şi cadrele medicale sau asociaţiile care activează în domeniul sănătaţii.
Pacienţii, publicul larg dar şi instituţiile sistemului de sănătate au nevoie de certitudinea că aceste colaborări dintre medici, farmacişti şi companiile farmaceutice sunt parteneriate cu beneficiireale pentru pacienţi, familiile acestora şi nu în ultimul rând pentru societate.

Pentru a conferii transparenţă relaţiei dintre companiile farmaceutice şi cadrele medicale, respectiv organizaţiile din domeniul sănătăţi iși pentru eliminarea oricăror îndoieli asupra independenţei actului medical înțaranoastră, companiile membre ARPIM, parte din EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations), au adoptat un Cod de Transparenţă a transferurilor de valoare întreindustrie şi profesioniștii din domeniul sanitar (PSS).

Codul de Transparenţă, aplicabil în întreaga Uniune Europeană, este o măsură de autoreglementare a industriei farmaceutice inovatoare, luată la nivel internaţional, care prevede publicarea detaliilor trasferurilor de valoare ale companiilo rfarmaceutice membre ARPIM/EFPIA cătreprofesioniştii din domeniulsanitar, darşicătreorganizaţiile din domeniulsănătăţii. Acestedetaliivor fi publicateîncepând cu anul 2016, fie pe website-ulfiecăreicompaniimembre ARPIMîn parte, fie pe o platformăcomunăşivorvizatransferurile de valoare din anul 2015.
Printre datele care vor fi făcute publice se numără: valoare adonaţiilor şi burselor de cercetare pentru cadrele medicale sau organizaţiile din domeniul sănătăţii, taxe de participare la evenimente medicale,sponsorizări,plăți pentru servicii de consultanţă, etc.


ARPIM, ca asociație a industriei farmaceutice producătoare de medicamente originale prezentă în România de 18 ani, consideră că parteneriatul dintre industria farmaceutică și lumea medicală este esenţial și benefic pentru ambele părţi şi este responsabilitatea noastră de a crea un cadru transparent de lucru în care relaţiilesă fie bazate pe dialog şi pe încredere. Respectăm parteneriatele pe care le avem şi îi respectăm şi îi preţuim pe partenerii noștri și de asemenea, suntem convinşi că transparenţa va duce la creşterea încrederii publicului şi autorităţilor în aceste parteneriate.

Dumneavoastră oferiți industriei farmaceutice informaţii esenţiale privind comportamentul pacientului şi managementul unei afecţiuni , iar noi vă ajutăm să fiți la curent cu evoluția descoperirilor din lumea cercetării și dezvoltării de noi medicamente. Este un parteneriat care are drept obiectiv să ajute pacientul în obţinerea celor mai bune rezultate în lupta cu boala şi să sprijine statul român acolo unde acesta are resurse mai puține de investit. Este un parteneriat care merită să fie privit la adevărata lui valoare și importanță, pentru creșterea speranței de viață a oamenilor și pentru o viață mai bună și mai sănătoasă.

 Schimbările legislative aduse la Legea 95,aşa cum a fost amendată prin OUG 2 din februarie 2014, confirmă și preocuparea autorităţilor din România pentru implementarea unui mediu transparent. Această nouă reglementare introduce obligația producătorilor, deținătorilor de autorizații de punere pe piață sau reprezentanților acestora în România și distribuitorii angro și en detail de medicamente, dispozitive medicale și materiale sanitare, dar și a beneficiarilor activităților de sponsorizare, medici, farmacişti, asistenți medicali, organizații profesionale, organizații de pacienți și orice alt tip de organizații care au activități în domeniul sănătății să declare Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului toate activitățile de sponsorizare,  precum și orice alte cheltuieli suportate pentru medici, farmacişti, asistenți medicali, organizații profesionale, organizații de pacienți și orice alt tip de organizații care au activități în domeniul sănătății. Ne exprimăm speranța că formularele de declarare a activităților de sponsorizare prevăzute de OUG 2 care urmeazăsă fie aprobate prin ordin al ministrului sănătății vor aducec larificări atât pentru industrie cât și pentru dumneavoastră.

Până atunci, vă stăm la dispoziție prin reprezentanții noștri medicali pentru a detalia prevederile Codului de Transparenţă ARPIM și a evidenția împreună aspectele pozitive ale acestui demers. De asemenea, Codul de Transparență se află integral pe pagina noastră de web:http://arpim.ro/cod-de-transparenta/.

Tot în această secțiune puteți accesa un infografic realizat pentru o mai bună înțelegere a intențiilor industriei farmaceutice legate de modul de implementare a noului Cod de Transparență.

 Ne dorim ca și alte asociații din industria farmaceutică, precum și alte companii neafiliate ARPIM, să recunoască necesitatea adoptării acestui Cod și să ni se alăture în demersul nostru, eliminând astfel suspiciunile care planează în mod nejustificat asupra întregii piețe farmaceutice din România. 

În speranța unei colaborări la fel de bune ca și până acum, vă transmitem cele mai alese gânduri de apreciere.
 
 
Dan ZAHARESCU
Director Executiv,
 
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM)
 
___________________________________________________________________________________________
Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbott, Abbvie, Alcon, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie A. Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Sanofi Aventis, Servier, Takeda, UCB Pharma, Vifor Pharma