Comunicat CFR
Stimați colegi,
Ne revine datoria să vă informăm în legătură cu rezultatul alegerii noilor membri ai Biroului Executiv (BEX) al Colegiului Farmaciștilor din România (CFR), pentru următorii doi ani, eveniment care a avut loc vineri, 24.04.2026.
Configurația noului BEX al CFR este structurată astfel:
Dumitru LUPULIASA – Președinte
Doinița COCRIȘ – Vicepreședinte
Sebastian NEMETH – Vicepreședinte
Luiza DRĂGOI – Vicepreședinte
Ciprian GAL – Secretar General
Este important de precizat că, în cadrul procesului electoral, s-a optat pentru o procedură de validare democratică, care să asigure legitimitatea și o susținere substanțială a celor aleși pentru funcțiile de conducere a organizației, respectiv desemnarea membrilor BEX în baza obținerii majorității absolute a voturilor.
Fiecare dintre membrii aleși a prezentat o platformă de activitate, asigurând transparența și asumarea responsabilităților, a acțiunilor concrete pe care le va întreprinde pe parcursul mandatului său.
Adresăm cele mai calde mulțumiri pentru implicare și susținere colegilor farmaciști din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și președinților colegiilor teritoriale.
Vă asigurăm, dragi colegi, că acțiunile viitoare ale membrilor BEX nou aleși vor fi aliniate cu interesele organizației noastre profesionale.
În numele BEX al CFR,
Prof. univ. emerit dr. farm. Dumitru LUPULIASA
PREȘEDINTE
Pentru vizualizare document click aici.
