Organigrama C.F.R.
 
Biroul executiv:

Presedinte CFR – Prof.Univ.dr.farm Dumitru Lupuleasa
lupuliasadumitrucv

Dumitru LUPULIASA - Curriculum Vitae
 
Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru LUPULIASA s-a nascut la 22 septembrie 1953 la Borca, judetul Neamt; a absolvit cursurile Facultatii de Farmacie Bucuresti în 1979; a fost farmacist stagiar în anii 1979-1982 la Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului si Cercetarii Farmaceutice „Petre-Ionescu Stoian"; este cadru didactic la Universitatea de Medicina si Farmacie „C. Davila" din Bucuresti din 1982; farmacist primar, doctor în Stiinte Farmaceutice al Universitatii „C. Davila", Bucuresti din anul 1994 si Doctor „Honoris Causa" al Universitatii „Ovidius" din Constanta.A efectuat trei specializari cu bursa în domeniul Tehnologiei Farmaceutice la Montpellier (1990), Los Angeles (1991) si Paris (1992).
Are 16 carti publicate la edituri românesti. Este prim autor al lucrarilor:
Prepararea medicamentelor: dispersii moleculare, Editura Universitatii, Oradea 2003; Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, vol. 1, Editura Medicala Universitara, Craiova, 2003;
Prepararea medicamentelor: dispersii solide, Editura Universitatii, Oradea 2005; Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, vol. 2, Editura Medicala Universitara, Craiova, 2004;
Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, vol. 3, Editura Medicala Universitara, Craiova, 2005; Prepararea medicamentelor: Solutii sterile, Editura Universitatii, Oradea 2005;
coautor al lucrarilor:
Dictionar Farmaceutic; Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti (ed. I, 1997, ed. a II-a, 1998);
Tehnologie Farmaceutica, litografia Universitatii de medicina si Farmacie „C. Davila", Bucuresti, 1995; Teste de tehnica farmaceutica pentru examene si concursuri, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997; Dermo-cosmetologie, Editura Polirom, Iasi, Colectia „Bios", 1998;
Tehnologie farmaceutica, vol.1, Editura Polirom, Colectia „Bios", Iasi (ed. I, 1997, ed. a II-a, 2001); Biotehnologii utilizate si prepararea medicamentelor, Editura Medicala, Bucuresti, 2001; Teste pentru rezidentiat, Editura Medicala, Bucuresti (ed. I, 2000, ed. a II-a, 2003, ed. a III-a, 2004); contributii la monografiile din Farmacopeea Româna, Editura Medicala Bucuresti, (ed. a X-a, 1998), suplimentele 2004, 2006; Procese tehnologice de obtinere a unor substante farmaceutice, Editura Universitara „C. Davila", Bucuresti, 2006, si Tehnologie medicala si farmaceutica, Editura Polirom Iasi, Colectia „Bios" 2007.
Este autor a sapte brevete de inventie în domeniul formelor farmaceutice. A publicat peste 140 de lucrari stiintifice în reviste de specialitate, unele prezentate la congrese nationale si internationale.
Este membru în Consiliul de conducere al publicatiilor: Farmacia, Gazeta farmacistilor (1994 - 1997) si Lumea farmaceutica.
Este membru titular al Academiei de Stiinte Medicale din România, Presedintele Colegiului Farmacistilor din România (din 1994), vicepresedinte al Societatii de Stiinte farmaceutice (din 1998), vicepresedinte al Consiliului stiintific al Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM), (1997 - 2001), membru în Consiliul Stiintific al Agentiei Nationale a Medicamentului (din 1994), decan al Facultatii de Farmacie (1996 - 2004; 2008 - si în prezent), prodecan al Facultatii de Farmacie, Bucuresti: 2005-2008, membru în The International Business Who and Who, Panama, membru Who and Who für Personenzlopädien AG, Elvetia, si membru în Enciclopedia Personalitatilor din România.
Expert al Ministerului Sanatatii si Familiei pentru distributia medicamentelor, presedinte al Consiliului de Industrie si Farmacie Clinica, vicepresedinte al Comisiei Medicamentului (1996-1998), expert extern al Agentiei Nationale a Medicamentelor, consultant al Guvernului României pentru „Programul National de Medicina", coordonator al programului pentru recunoasterea diplomelor de licenta în farmacie, expert ONU pentru programul PNUD, pentru narcotice, vicepresedinte ales la a 40-a conferinta asupra narcoticelor, Viena (1997), si evaluator în programul de cercetare RELANSIN (2000-2003)


Vicepreşedinte – Farm. Nicoleta Radu
lupuliasadumitrucv

NICOLETA RADU- Curriculum Vitae
 
NICOLETA RADU, Vicepresedinte ales al Colegiului Farmacistilor din Romania, este in prezent farmacist sef la Cardiomed, farmacie de circuit inchis.
Are 51 ani, 2 copii si este căsătorită, iar crezul sau este: “Suntem ceea ce facem în mod repetat. Măiestria nu este un act. Este o deprindere.”
Experienta profesionala:
  • decembrie 2014 –decembrie 2015, SIEPCOFAR – coordonator farmaciile Dona 2 județe
  • decembrie 2012 – decembrie 2014 - Farmacist Șef la farmacia VIOFARM Tg Mures
  • 2 ani - Reprezentant vanzari Brimex Medical
  • 5 ani - Reprezentant Medical si Key Account Manager - Schering Plough România
  • 2 ani - Director de Marketing si Vânzări Armedica S.A Tg Mureș,
  • 5 ani - Asociat unic și Administrator Farmacia Maria Tg Mures
O serie de cursuri, si doua facultati absolvite, definesc cariera profesionala a farmacistei Nicoleta Radu:
  • 2012 – curs evaluator RBPF, Colegiul Farmaciștilor din România
  • 2012 – formator de formatori, școala postliceală Dimitrie Cantemir, Tg Mureș
  • 2006 – 2011 – farmacist, Facultatea de Farmacie , UMF. Tg Mureș
  • 2005 – 2006 - Masterat Management Sanitar, Facultatea de Științe Economice și Juridice , Universitatea Petru Maior Tg Mureș
  • 1995 – 2001 - 3 module MBA - CODECS Romania
  • 1984 – 1990 – doctor-medic, Facultatea de Pediatrie IMF București
In cadrul Colegiului Farmacistilor Mures, a avut o serie de activitati:
  • Președinte Comisia de cenzori – Colegiul Farmacistilor din județul Mures
  • Colaborator – Manual Calității pentru Farmacia Comunitară MQ 01 – CF Mures
  • Evaluator RBPF - Colegiul Farmaciștilor Mures
  • Moderator la Conferința farmaciștilor mureșeni editia II și III
  • Președinte – Colegiul Farmacistilor din județul Mureș
  • Vicepreședinte –Colegiul Farmaciștilor din România
Lucrari prezentate si prezenta in publicatii:
  • Competivitate prin caliate în activitatea profesională a farmaciei comunitare 2012, 2013
  • Manualul Calității pentru farmacia comunitară – Mamaia 2012 presedinții CF Judetene
  • Particularități ale medicamentelor orfane – Conferința farmaciștilor mureșeni 2013 și Școala de boli rare pentru jurnaliști 2014
  • Evaluare RBPF 2014 – trasabilitatea medicamentului
  • Înregistrările RBPF – instruiri 2014, 2015 Farmacistul versus legislația care reglementează activitatea profesională – Conferința farmaciștilor mureșeni 2015
  • Boli rare, medicamente orfane – revista Med Farm februarie 2014
  • Aspecte practice privind aplicarea regulilor de bună practică farmaceutică în județul Mureș - revista Farmacist.ro – supliment management farmaceutic nr 3/2015
Proiecte 2016 - 2020
ROF si proceduri de lucru CFR, modele pentru CF teritoriale
Standard minim în serviciul farmaceutic (serviciul farmaceutic esențial)
Returul de la pacienți a deșeurilor medicamentoase


Vicepreşedinte – Dr.Farm. Răzvan-Mihai Prisada
lupuliasadumitrucv

Răzvan-Mihai Prisada - Curriculum Vitae
 
Răzvan - Mihai Prisada s-a născut pe 25 mai 1981 în orașul Tulcea, unde a locuit până la terminarea școlii gimnaziale. Liceul îl urmează la Colegiul ”Petru Rareș” din Piatra Neamț între anii 1995-1999, perioadă în care pasiunea pentru chimie se materializează prin obținerea mai multor premii naționale. Acestea îi permit înscrierea la facultate fără examen. Alege Facultatea de Farmacie din București, urmând cursurile acesteia între anii 1999 - 2004.

Din anul 2005 este cadru didactic al facultății pe care a absolvit-o, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București, la Disciplina de Chimie-fizică și coloidală. Este doctor în științe farmaceutice al Universității menționate din anul 2015.

In paralel profesează în farmacie comunitară, la început în București, iar începând din 2008 în propriile farmacii deschise în zona rurală a județului Buzău.

Este căsătorit cu o fostă colegă de facultate, împreună având doi copii.

In anul 2011 este ales președinte al Colegiului Farmaciștilor din județul Buzău, poziție în care este reconfirmat prin votul colegilor în 2016.

Ales vicepreședinte al Biroului executiv al CFR pentru mandatul 2016-2020, pornește la drum cu dorința reorganizării instituționale a CFR, recâștigării încrederii în Colegiu a farmaciștilor cărora această organizație le aparține și a ”luptei” pentru modificarea cadrului legislativ astfel încât farmacistul să își poată exercita profesia într-un mediu modern și civilizat în România.
 


Vicepreşedinte – Farm.Prim. Doiniţa-Nela Cocriş
lupuliasadumitrucv

Doiniţa-Nela Cocriş - Curriculum Vitae
 
Doinita Cocris, s-a nascut in Galati, la 17 mai 1952.
Farmacist primar, aleasa Vicepresedinte al Colegiului Farmacistilor din Romania pentru mandatul 2016-2020, Doinita Cocris este casatorită cu Iluţă Cocriş, de profesie inginer – dir. adjunct la APM Suceava;
- are un copil, Alecsandra Achiței, de profesie farmacist specialist în farmacie clinică, casatorită cu Dorin Achiţei - medic specialist gastroenterolog la Spitalul de Urgență Sf. Ioan Cel Nou de la Suceava – 2 nepoți Dragoș și Doroteia .

Educaţie şi formare :
  • absolventă a Liceului Teoretic – profil real din orașul Bicaz, jud. Neamț;
  • absolventă a Universității de Medicină şi Farmacie Iaşi, Facultatea de Farmacie în anul 1977;
În anul 1977, dupa absolvirea facultatii a fost repartizată la Oficiul Farmaceutic Suceava unde a avut urmatoarele funcții:
  • Farmacist în Comuna Ilișești –Suceava :1 noiembrie 1977- 1 martie 1978;
  • Farmacist șef la Farmacia permanentă nr 1 Suceava: 1982-1986 ;1992-1994;
  • Farmacist inspector la Oficiul Farmaceutic Suceava :1986-1992;
  • Farmacist şef la Farmacia Ecofarm Suceava din 1994 până în prezent.
Alte functii :
  • Vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din România;
  • Președinte, vicepreședinte și secretar în mod alternativ al Colegiului Farmaciștilor Suceava : din 1990 pâna în prezent;
  • Consilier local al Consiliului Municipal Suceava :din 2008 până în prezent.
Activități actuale:
  • Vicepreședinte al Colegiul Farmaciștilor din România;
  • Preşedinte al Colegiului Farmaciştilor Suceava;
  • Farmacist şef și administrator al farmaciilor: Ecofarm, Farmalin și Farmalex;
  • Vicepreședinte al Organizației municipale și județene PSD Suceava ;
  • Preşedinte al Organizaţiei municipale de Femei PSD ;
  • Consilier local al Consiliului Municipiului Suceava ;
  • Preşedinte al Asociaţiei de Protecţie a Animalelor PRO ANIMA Suceava ;
  • Membru al clubului Rotary Suceava;
  • Implicată în rezolvarea, deopotrivă, a problemelor legate de profesia de farmacist precum și a celor care interesează comunitatea locală.


Secretar General – Farm. Prim. Ionel-Rică Vasile
lupuliasadumitrucv

Ionel-Rică Vasile - Curriculum Vitae
 
Vasile Ionel, secretar general al Colegiului Farmacistilor din Romania, ales pentru mandatul 2016-2020, este farmacist sef la farmaciile Hygieya Bistrita.
Absolvent al liceului “Stefan cel Mare” din Ramnicu Sarat, judetul Buzau, a urmat Facultatea de Farmacie in cadrul UMF “Iuliu Hațieganu”.
Stagiatura a efectuat-o la Oficiul Farmaceutic Galati, iar in perioada anilor 1982-1990 este farmacist sef la Farmacia Ostra – Suceava si la farmacia Spitalului Orasenesc Nasaud.
Pentru un an de zile, intre 1990 – 1991, dl farmacist Vasile Ionel a fost farmacist inspector la Oficiul Farmaceutic Cluj.